close

Povestea copacului. O poveste pe care toti o intelegem prea tarziu!!!

cover

Se spune ca demult a existat un arbore batran si maiestuos, cu ramurile imense intinse spre cer. Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat. Un baietel obisnuia sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu micutul prieten si a inceput sa-l iubeasca. Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca dragastos ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si culege fructele. Cand micutul se bucura de darurile lui batranul copac era cuprins de un val incredibil de fericire.

Baiatul crescu. Uneori, dormea la radacina copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei. Vazand cum baiatul purta cununa sa, dansand cu ea, copacul se simtea fericit. Il aproba cu ramurile sale; ii canta in bataia vantului. v Baiatul a crescut si mai mult. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit.

Timpul a trecut, iar copilul mare acum incepu sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni. Asa ca a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Acesta il astepta insa mereu nerabdator, strigandu-i din adancurile sufletului sau: Vino! Vino! Te astept!

Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Tanarul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. El deveni ambitios si prins in afacerile sale lumesti. Ce copac? De ce ar trebui sa-l mai vizitez?
Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat:
– Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine.
Tanarul i-a raspuns:
– Ce poti tu sa-mi oferi ca sa merite sa mai trec pe la tine? Eu am nevoie de bani acum!!! Tu nu imi poti fi de nici un folos acum! As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o.
Uimit, copacul i-a spus:
– Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva? Dar eu ti-am daruit tot ce am avut! Din pacate eu nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani si totusi suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei batuti de arsita, ii adaposteste pe cei cotropiti de furtuna. Cand bate vantul, dansam si cantam impreuna cu el. Desi nu avem bani, pasarelele se inghesuie sa cuibareasca pe ramurile noastre si ciripesc vesele aici!
Tanarul i-a raspuns:
– Eu nu am timp de pierdut cu tine, vreau sa ma imbogatesc si sunt ocupat cu probleme.
Copacul s-a gandit putin si spuse:
– Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. In felul acesta, vei obtine banii de care ai nevoie.
Tanarul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit. Tanarul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta de a-i culege fructele pentru bani si bucuria pe care i-a putut-o face. Dupa aceea baiatul nu s-a mai intors din nou multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii…

Citește și:   Aceste vedete au trăit în stradă. Află cum au devenit celebre!

Copacul era trist. Tanjea dupa intoarcerea baiatului, intreaga sa fiinta era in agonie. Dupa multi ani, tanarul, devenit intre timp om asezat, a trecut prin preajma. Acesta i-a strigat fericit:
– Vino la mine. Vino si imbratiseaza-ma!
Barbatul i-a raspuns:
– Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte.
Copacul a insistat:
– Vino, mangaie-mi crengile!
Barbatul i-a raspuns:
– Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Ma poti tu ajuta cumva?
Copacul a exclamat: O casa? Uite ce iti propun: imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor.
Fara sa mai piarda timpul, barbatul reteza crengile impunatoare ale batranului arbore. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar era foarte fericit, iubitul lui copil isi cladise casa mult visata.

Barbatul a uitat din nou de batranul protector si anii au trecut fara numar. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata glasui in bataia vantului. Furtunile continuau sa-l bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Timpul a trecut, iar barbatul imbatranise si el. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat:
– Ce mai pot face pentru tine, iubitul meu prieten? Te-ai intors dupa foarte, foarte mult timp.
Batranul i-a raspuns:
–  Ce poti face pentru mine? Mi-as dori sa ajung intr-o tara indepartata, sa ma imbogatesc definitiv. Dar pentru asta, am nevoie de o barca!
Copacul se ingrijora dar totusi ii zise:
– Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut astfel sa-ti implinesti visele. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede. Voi astepta mereu intoarcerea ta.
Omul a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat degraba fara sa mai priveasca inapoi.
Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea iubitului prieten. A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu va mai avea vreodata ceva de oferit si ca poate barbatul nu se va mai intoarce niciodata la el acum.

Citește și:   12 dintre cele mai satisfăcătoare poze de pe internet

Dar in final acesta s-a intors dupa multi multi ani. Batranul copac l-a primit plangand de fericire.
– Imi pare atat de rau copilul meu, ii zise acesta, dar nu mai am nimic sa-ti daruiesc, nu mai am fructe sa le mananci sau lemne sa le tai. Nu-ti mai pot oferi chiar nimic, nu mai am decat aceste batrane radacini uscate.
– Nici eu nu mai am dinti cu care sa musc din ele nici putere sa mai construiesc ceva acum.

 

Aceasta este povestea fiecaruia dintre noi. Copacul – sunt parintii. Cand suntem mici indragim joaca in preajma lor. Cand crestem, ii parasim. Mai venim pe la ei, cand avem nevoie de ceva sau daca suntem la ananghie.
Dar, indiferent ce se intampla, parintii sunt alaturi de noi, spre a ne ajuta cu tot ce pot, sa ne faca fericiti.Poate va ganditi ca baiatul era plin de cruzime, dar asa ne tratam, cu totii, parintii.
Spune-ti povestea aceasta si altora si iubiti-va mereu, parintii , in asa fel incat copiii vostri sa ia exemplu de la voi..

Citește și:   Și-au speriat părinții ÎN ULTIMUL HAL - top replici ale copiilor care îți vor da fiori pe șira spinării

Leave a Response