close

Şi tu s-ar putea să auzi aceste sfaturi despre sănătate. Dar SIGUR ştiai că sunt false!

chocolate-coated-strawberries

Zilnic citim pe internet sau auzim de la cunoscuţi mai mult sau mai puţin avizaţi despre cum ar trebui să ne hrănim ca să fim mai sănătoşi şi mai plini de energie.
Ştim că trebuie să consumăm lapte pentru că are mult calciu, că morcovii ne ajută la vedere sau că ciocolata produce acnee.

1. Laptele ajută corpul adulţilor
Credinţa înrădăcinată în mintea oamenilor este că laptele este o sursă de calciu şi vitamina D, astfel încât se recomandă adulţilor consumul a patru pahare de lapte pe zi. În realitate, conform nenumăratelor studii s-a demonstrat că nu există o legătură între consumul de lapte şi numărul scăzut de fracturi ale oaselor.

2. Mâncarea organică este fără pesticide şi mai sănătoasă
Mâncarea organică nu este neapărat lipsită de pesticide şi nu este neapărat mai sănătoasă, asta deoarece fermierii care cresc produse organice pot utiliza chimicale care sunt derivate din produse naturale şi care în unele cazuri sunt mult mai nocive pentru mediu decât cele sintetice. Consumul mâncărurilor organice nu aduce un aport nutritiv mai mare decât mâncarea non-organică.

3. Este în regulă să mănânci mâncarea pe care ai scăpat-o pe jos dacă ai ridicat-o în maximum cinci secunde
Regula de cinci secunde nu este reală deoarece bacteriile pot contamina mâncarea în câteva milisecunde. O serie de teste au demonstrat că mâncărurile moi atrag mai repede bacteriile decât mâncarea uscată, dar nu există un timp în care aceasta este “sigură”.

4.Triptofanul din curcan te face somnoros
Triptofanul este un aminoacid care ajută creierul să se relaxeze, producând senzaţia de somnolenţă. Nu doar curcanul conţine triptofan, şi brânza cedar are o concentraţie mult mai mare din acest aminoacid. Potrivit experţilor, carbohidraţii, alcoolul şi în general mesele copioase produc starea de somnolenţă.

Citește și:   Curăță INSTANT parbrizul! Aceasta este METODA NASA

5. Ciocolata produce acnee
Unul din miturile cele mai cunoscute este acela că ciocolata produce acnee. Fals! În urma unui studiu în care timp de câteva luni cercetătorii au hrănit zeci de persoane cu batoane cu o concentraţie de 10 ori mai mare de ciocolată decât cele normale şi zeci de batoane care imitau gustul de ciocolată, la final s-au numărat coşurile de pe feţele participanţilor şi nu s-a descoperit nicio diferenţă între cei care au mâncat batoane cu ciocolată şi cei care nu au mâncat.

6.Un măr pe zi ţine doctorul la distanţă
Merele sunt sănătoase pentru că sunt pline de vitamina C şi fibre, ambele fiind importante pentru sănătatea pe termen lung a oamenilor, dar nu sunt singurul lucru de care corpul are nevoie. Dacă corpul va fi atacat de un virus sau o bacterie, un măr nu va putea rezolva problema.

7. Zahărul natural, precum mierea, este mult mai sănătos decât zahărul procesat
Un baton de cereale care are miere în loc de fructoză nu este mai bun pentru sănătate.
Zahărul din produsele naturale, cum ar fi fructele sau produsele sintetice, este acelaşi.

“Cercetătorii ar fi surprinşi să audă despre superioritatea mierii din moment ce nu există niciun consens al efectelor biologice ale fructozei sau al mierii”, a declarat profesorul Alan Levinovitz.

8. Cafeaua opreşte creşterea
Fals. Majoritatea cercetărilor nu au descoperit nicio corelaţie între consumul de cofeină şi dezvoltarea oaselor copiilor. La adulţi consumul de cafea poate limita uşor absorbţia de calciu, dar impactul este atât de mic încât o lingură cu lapte ar putea anula efectele unei ceşti de cafea.

9. Consumul de îngheţată poate înrăutăţi răceala
Ideea conform căreia lactatele cresc producţia de mucus nu este adevărată conform unor cercetări. ,,De fapt, produsele lactate îngheţate pot calma un gât iritat,” a declarat un cercetător.

Citește și:   13 idei geniale pentru părinţi şi copiii lor

10. Zahărul dă aceiaşi dependenţă precum heroina
În 2009, în cartea ,,Fat Change”, era susţinut faptul că zahărul stimulează creierul la fel ca tutunul, alcoolul, cocaina sau heroina, dând acelaşi nivel de dependenţă. Însă acest lucru nu a fost dovedit până în prezent pentru ca investigațiile nu au dovedit semne exacte ale dependenţei. Cercetătorii nu ştiu încă cum arată dependenţa în creierul uman.

11. Zahărul şi ciocolată sunt afrodisiace
În secolul XIX, înainte ca zahărul să provoace diabet sau hiperactivitate, era considerat un stimulent sexual în cazul femeilor, al copiilor şi în mod controversat în cazul celor săraci. Acest lucru nu a fost încă dovedit în baza unor studii serioase.

12. Zahărul provoacă hiperactivitate în rândul copiilor
Cercetătorii au încercat să demonstreze această afirmaţie în cadrul unor studii numeroase. Acest mit s-a generat în anul 1974, când doctorul William Crook a scris o scrisoare către Academia Americană de Pediatrie, pe care aceştia au publicat-o. ,,În ultimi trei ani am început să conştientizez că zahărul produce hiperactivitate,” scria în scrisoare. Însă o scrisoare nu poate egala numeroasele studii, conform Naţional Institute of Naţional Health.

Ideea că zahărul rafinat produce ADHD este foarte populară, dar majoritatea cercetărilor au discreditat afirmaţia.

13. Sângele se face albastru atunci când nu mai există oxigen
Sângele îşi schimbă culoarea în roşu închis atunci când nu mai transportă oxigen, însă acesta pare albastru pentru că este acoperit de mai multe straturi de ţesut care îi schimbă culoarea.

14. Oamenii au cinci simţuri
Văzul, auzul, simţul tactil şi gustul sunt doar câteva dintre simţuri. Dar ceea ce puţini ştiu este ca balansul, temperatura, percepţia timpului, propriocepţia, nocicepţia sunt unele dintre cele mai necunoscute simţuri.

15. Himenul est un strat care blochează vaginul femeilor
Himenul este o membrană subţire care blochează parţial vaginul, dacă femeia se naşte cu el. Multe activităţi, nu doar sexul, pot deteriora himenul, inclusiv exerciţiile fizice sau tampoanele interne.

Citește și:   Te strâng pantofii? Încearcă trucul ăsta genial! Te va scăpa de probleme!

16. Consumul de morcovi te face să vezi mai bine pe timpul nopţii
Vitamina A este un nutrient care se găseşte în morcovi şi este benefic pentru sănătatea ochilor şi ajută persoanele care au deficienţe de vedere, dar nu vor putea să îţi ofere vedere nocturnă.

17. Sarcina te face să gândeşti ca un copil
Unele studii care au examinat memoria femeilor în timpul sarcinii au demonstrat că există mici efecte asupra creierului în timp ce alte studii nu au arătat niciun efect negativ. Există dovezi care susţin că femeile gravide devin mai inteligente şi mai organizate, conform unui studiu pe şoareci.

18. Părul şi unghiile continuă să crească după moarte
Un alt mit fals de altfel, pentru că de fapt pielea se strânge în momentul morţii, dând impresia că părul şi unghiile au crescut.

19. Oamenii nu pot dezvolta noi celule ale creierului
Oamenii nu se nasc cu toate celulele de care au nevoie. Există nenumărate dovezi conform cărora creierul continuă să producă celule, în unele regiuni la maturitate, proces care se numeşte neurogeneză.

20. Guma pe care o ingerăm se va digera în şapte ani
Majoritatea compoziţiei din gumă este nedigerabilă. Singurul moment în care o gumă de mestecat a creat probleme a fost atunci când a fost înghiţită o dată cu alte obiecte nedigerabile.

21. Cuptorul cu microunde poate provoca cancer
Radiaţiile de la microunde nu cauzează cancer, doar unele tipuri de radiaţii produc boala, în funcţie de doză. Radiaţiile solare pot provoca cancer, dar ajută în acelaşi timp şi la crearea vitaminei D.

Leave a Response