close

Scapă de aceste probleme SUPER INESTETICE cu masca asta simplă

img

În termeni medicali, creșterea anormală a părului pe față sau pe corp la femei poartă denumirea de hirsutism. Persoanele cu păr închis la culoare sau pigment mai puternic, sunt mai păroasei decât cei cu pigmentație redusă.

Oamenii au păr pe tot corpul. Cu excepția ochilor și a unghiilor.

Părul facial nedorit a devenit o preocupare maximă pentru femeile zilelor noastre, în special atunci când nivelul de estrogen se schimbă din cauza menopauzei. Probleme ca sindromul ovarelor polichistice sau alte probleme hormonale, anumite medicamente sau dereglări ale glandei suprarenale pot face părul de pe față să crească mai mult. În aceste cazuri, problema duce la tumori sau cancer de glandă sau ovare.

Mască cu albuş de ou pentru față

Părul de pe faţă, “mustaţa” şi a perciunii sunt extrem de inestetice, mai ales în cazul brunetelor. În astfel de situaţii, putem efectua o epilare naturală cu albuş de ou. Avem nevoie de: o lingură de zahăr, o jumătate de lingura de făină şi un albuş de ou. Albuşul de ou amestecat cu zahărul formează o pastă consistentă pe care o aplici pe zona dorită şi o laşi să se usuce, apoi o îndepărtezi uşor cu mâinile. Dacă eşti alergică la ouă, nu este indicat să foloseşti acest tratament.

Citește și:   Dacă aveți un iPhone, trebuie să știți aceste trucuri minunate!

Leave a Response