close

Care sunt avantajele naşterii la femeile de peste 35 de ani?Nu ştiai asta!

ttt

Pentru a fi însărcinată, asta presupune o mulţime de stres, iar ceasul biologic nu stă pe loc.
Decât să te gândeşti la avantaje sau dezavantaje referitor la a avea un copil, iată 8 motive pentru a rămâne însărcinată după 35 de ani.

1. Eşti destulă fertilă, chiar dacă se spune că la 20 de ani e o vârstă potrivită pentru a avea un copil. Un articol arată că fertilitatea există chiar şi la 40 de ani. 82% dintre femeile cu vârsta între 35-39 rămân însărcinate după ani de încercare.

2. Depinde de cum eşti tu, nu vârsta
“Bunăstarea fizică din perioada sarcinii depinde mult de ce fel de om eşti şi nu de vârstă”, spune Robert H. Berry, medic în S.U.A. Dacă ai grijă de tine şi eşti sănătoasă, ai toate şansele la concepţie.
3. Ştii mai bine ceea ce vrei de la viaţă
Cei 20 de ani pot fi cei mai fertili ani din viaţă, dar majoritatea încercăm să ne dăm seama ce să facem cu viaţa noastră şi nu ne gândim la copii sau familie!
4. Programul de lucru poate fi mai flexibil
Când petreci mult timp la acelaşi job şi devii un angajat devotat al companiei, vei putea avea un program flexibil de lucru astfel încât să creşti un copil.

Citește și:   8 Greşeli de Make-up şi Cum să le Eviţi

5. Îţi cunoşti bine partenerul
Partea nasoală atunci când ai un copil e cea în care nu îţi cunoşti partenerul, nu ştii care sunt nevoile tale. Pe când la 35, deja ştii totul şi eşti sigură că el e omul vieţii tale.
6.Cunoşti deja suişurile şi coborâşurile vieţii şi ştii cum să treci peste ele
Ştii să rezolvi orice ţi se întâmplă, iar asta va face ca cel mic să fie lipsit de stres, având o mamă relaxată.
7. Copiii tăi vor fi probabil mai inteligenţi decât media
Nu numai că vei avea un venit bun şi o relaţie puternică, dar vei avea şi un copil extrem de inteligent, mai inteligent decât cei care se nasc până în 30 de ani.

sursa

Leave a Response