close

9 ghicitori care îți pot îmbunătăți abilitățile de gândire – doar 35% dintre subiecții studiului au reușit să le rezolve

S-a dovedit de către oamenii de știința cu mult timp în urma că ghicitorile nu numai că îmbunătățesc memoria, dar și cresc abilitățile tale de gândire. Și nu numai copiii pot beneficia de soluționarea acestora deoarece sunt folositoare și pentru adulți.

 

1. Care dintre aceste pahare are mai multă apă?

Răspuns: În comparație cu celelalte obiecte din pahare, agrafa ocupă cel mai puțin spațiu în pahar. dacă vei scoate toate obiectele din pahare vei putea vedea că paharul B are cea mai multă apă.

 

2. Poți descoperi toate obiectele din partea dreaptă în imagina din stânga?

Nu a fost chiar atât de greu, nu-i așa? A trebuit doar să îți folosești abilitățile și atenția maximă. Dacă nu ți-a luat foarte mult să le găsești, înseamnă că ai o minte foarte ageră.

 

3. Care este figura care ar trebui să înlocuiască semnul întrebării din imagine?

Ei bine, trebuie să recunoaștem că această ghicitoare a fost puțin mai dificilă decât cele de până acum, însă suntem convinși că ai reușit să te descurci. Chiar dacă ți-a luat mai mult timp, sigur ai putut să îți dai seama despre ce este vorba.

 

4. Poți descoperi o cruce total simetrică în această fotografie?

Trebuie să recunosc că nu mi-a fost foarte ușor să îmi dau seama unde s-a ascuns această cruce, însă în cele din urmă am putut să o descopăr. Tu poți să o vezi sau trebuie să te uiți neapărat la răspuns? Sperăm că ai reușit deja să o vezi!

 

5. Una dintre aceste două spirale are două părți separate. Poți să îți dai seama despre care spirală este vorba?

Pentru această ghicitoare este nevoie de o atenție sporită și de o vedere foarte bună; doar concentrează-te și urmărește conturul spiralelor pentru a-ți da seama care dintre ele conține două forme diferite.

 

6. O stea perfectă cu 4 colțuri, precum cea din partea dreapta sus a acestei imagini, este ascunsă printre toate aceste pătrate și triunghiuri; crezi că o poți vedea?

Lucrurile încep să devină din ce în ce mai dificile, nu-i așa? Sperăm că ochii tăi nu au obosit și că ai reușit să descoperi unde este ascunsă această stea buclucașă. Verifică și tu mai jos pentru a o descoperi.

 

7. În aceasta fotografie există 4 seturi de inimi care sunt legate câte două una de cealaltă. Crezi că poți descoperi unde se află?

Este destul de greu să îți dai seama care sunt, trebuie să recunoaștem asta deoarece toată imaginea este alcătuită doar din inimi, dar avem încredere că te vei descurca exemplar și că vei reuși să le vezi.

8. În care parte se deplasează autobuzul?

Răspuns: Toate autobuzele au uși pe partea dreaptă și deoarece nu poți vedea nicio ușă în această imagine, atunci clar autobuzul merge în partea stângă.

 

9. Ceainicul A poate conține 32 de cești de ceai; cât de multe cești de ceai poate conține ceainicul B?

Răspuns: Ceainicul B poate conține 16 cești de ceai deoarece orificiul lui este poziționat în dreptul jumătății ceainicului A. Restul de apă nu va face decât să se scurgă din ceainicul B.