close

Ouroboros, Simbolul infinitului, are o vechime de mii de ani…

ouroboros_by_falsemaria-d5el1du-620×264

Astăzi fizicienii moderni încearcă să dezlege misterul timpului. A existat un început al timpului? Va exista un sfârșit al său? Timpul i-a fascinant inclusiv pe strămoșii noștri. Multe civilizații antice au crezut că timpul este infinit și au încercat să explice acest lucru. Cea mai veche idee înregistrată a timpului infinit, înregistrată în scris, vine de la Anaximandru, un filosof grec pre-socratic care a trăit în Milet. Pentru a descrie timpul, filosoful a folosit cuvântul Apeiron, ceea ce înseamnă infinit sau nelimitat. Examinarea textelor antice relevă faptul că multe civilizații au avut un simbol comun pentru a exprima înțelesul timpului. Acest simbol era Uroborus sau Ouroboros.

Ouroboros a fost utilizat pe scară largă în multe culturi diferite din întreaga lume. Simbolul este descris ca un șarpe ce-și mănâncă propria coadă. Termenul Ouroboros este derivat din două cuvinte din limba greacă veche. Primul cuvânt este „Oura”, ceea ce înseamnă „coadă”, în timp ce al doilea cuvânt „Boros”, înseamnă că „mănâncă”.

ouroboros2

Simbolul a fost utilizat pentru prima dată în jurul anului 1600 î.Hr. de către egipteni. Mai apoi, acesta a fost preluat de către fenicieni, iar prin intermediul relațiilor culturale și de grecii antici. Aceștia din urmă au definit simbolul ca fiind reprezentarea infinitului, cunoscut inclusiv în ziua de astăzi de către noi. Platon descrie Ouroborosul ca primul lucru viu, o ființă care se mănâncă pe sine. Același filosof grec consideră că universul este asemănător unui Ouroboros, o ființă nemuritoare, fără început și sfârșit.

Citește și:   Foloseşti liftul? De ce să te fereşti atunci când te urci în ascensor!

Alchimiștii antici foloseau simbolul Ouroboros ca o reprezentare a elementului chimic Mercur. Acesta este cunoscut pentru faptul că are capacitatea de a curge prin orice fel de materie. În Orientul Mijlociu, zeul Mithra, entitate despre care se credea că are puterea de a renaște, trăind veșnic, era deseori descris ca fiind un Ouroboros. În India antică, simbolul Ouroboros a fost folosit pentru a descrie un animal hibrid. Shiva, zeul hindus, este deseori reprezentat în interiorul unui cerc. Cercul este un simbol al naturii circulare a universului și al timpului: moarte-renaștere, creație-distrugere, iubire-ură, primăvară-iarnă, dansul etern al Cosmosului. În China antică se credea că Universul a fost creat prin unirea celor două lucruri contrarii, Pământul și Cerul. În mitologia nordică, The Ouroboros apare ca fiind șarpele Jörmungandr, unul dintre cei trei copii ai lui Loki și Angrboda, care a crescut atât de mare încât ar fi putut înconjura lumea.

shivaouroboros
Ouroboros este prezent aproape în fiecare cultură antică. S-a sugerat că galaxia Calea Lactee a fost sursa de inspirație pentru simbolul infinitului. În tradițiile străvechi, miturile vorbesc despre un șarpe de lumină rotund care trăiește în cer. Calea Lactee are forma unui cerc…

Citește și:   Primul film al cărui scenariu a fost scris de către un calculator! VIDEO

sursa

 

Leave a Response