close

Află de ce medicii îndeamnă părinții să păstreze dinții de lapte ai copiilor

1

Te-ai jucat vreodată de-a zâna măseluță cu copilul tău?

Știm bine jocul: când dințișorul de lapte cade, micuțul îl pune sub pernă și  o creatură mică și magică îl înlocuiește peste noapte cu un bănuț. Dar cât valorează, de fapt, dintele? O sumă modică ce va fi consumată în ziua următoare pe dulciuri sau vreo jucărie? Cam da, dacă nu îl duci cât mai repede  la o bancă de dinți!

shutterstock_378311245

Beneficiile pe termen lung ale păstrării dinților de lapte

În 2003, cercetătorii unui instituit dentar și craniofacial au descoperit că dinții de lapte conțin valoroase celule stem. Pe scurt, celulele stem au potențialul să se transforme în aproximativ orice fel de celulă imaginabilă în corpul omenesc. Să ne gândim că un copil dezvoltă pe parcursul vieții o afecțiune ce afectează pancreasul, inima sau creierul. Celulele stem din dinții de lapte pot fi folosite pentru a repara celulele deteriorate din respectivele locații.

Citește și:   Atenţie, petele albe de pe unghii îţi indică bolile de care suferi fără să ştii!

Care este cea mai bună parte? Celulele stem din dinții de lapte sunt printre cele mai puternice din corp! Ele proliferează mai repede – și pentru mai mult timp – decât celulele stem din alte zone.

 shutterstock_340796303

This removes the need to wait for a bone marrow donor if your child ever needs stem cells. It also increases the likelihood that their body will accept the stem cells – something that’s not always certain when they come from a donor.

Din acest motiv, nu va mai trebui să aștepți pentru un donator compatibil de măduvă osoasă dacă copilul tău va avea nevoie de celule stem. De asemenea, crește șansa ca organismul copilului să accepte aceste celule – lucru incert când vine vorba de donații.

Ai pute spune că dacă un copil are nevoie disperată de celule stem, nu va putea folosi din proprii dinți? Nu neapărat. Pe măsură ce îmbătrânesc aceste celule, sunt mai puțin puternice. Dacă un copil are nevoie de celule ca adult, dantura permanentă nu va mai avea acest tip de celule.

Citește și:   DIFERENȚELE INCREDIBILE dintre copiii orfani și cei crescuți de pușcăriașe! Vei rămâne cel puțin surprins...

Cum procedez?

În lume sunt multe programe globale de colectare și conservare a dinților de lapte în schimbul unei taxe.

Aceste instituții lucrează în parteneriat cu doctorii stomatologi și le vor transporta de urgență la o facilitate în condiții adecvate. Când au ajuns la dințișorii la banca de celule, aceștia din urmă vor extrage celulele stem și le vor plasa într-o cultură unde se vor putea înmulți. Apoi, celulele – împreună cu dințișorul – vor fi crioconservate.

Chiar dacă dințișorul a căzut de mai multă vreme, ar putea fi în continuare un izvor important de celule stem.

Leave a Response