close

Copiii se plâng de stricteţea şcolilor şi a profesorilor? Iată ce a însemnat învăţământul comunist

untitled-3

Dacă voi credeaţi că şcoala este un cavar şi orele sunt plictisitoare, iar dascălii dezinteresaţi de elevi şi de conduita lor, haideţi să facem o incursiune în istoria nu foarte îndepărtată, de unde să aflăm ce însemna să ai calitatea de elev pe vremea comunismului.

În calitate de elev, pe vremea aceea, trebuia să porţi cu stricteţe îmbrăcămintea corespunzătoare, la intrarea în şcoala fiind un filtru, format din profesorul de serviciu şi elevii din clasele mai mari, care trebuiau să analizeze fiecare elev în parte pentru a fi sigur că acestia au sarafanul (până la genunchi), cordeluţa, în cazul fetelor, bluza bleu cu numărul matricol si carnetul de elev în mâna.

O altă diferenţa este şi ora de practică, care în oraşe era de croitorie, compactorie şi multe alte activităţi. Soarta elevilor din mediul rural a fost una mai dură, aceştia trebuiau să participe la activităţi agricole organizate în cadrul C. A. P. -ului.

Cadrele didactice actuale simt diferenţa dintre perioada comunistă şi cea de acum: Nu era atâta democraţie ca şi acum, elevii erau foarte disciplinaţi. Statutul de profesor era diferit faţă de acum, atunci, profesorul având o mai mare autoritate.

Citește și:   PROFESORII NU AU VOIE SA PREDEA LA CLASA IN CARE INVATA PROPRIUL COPIL

“Carnetul de elev este oglinda activităţii şcolare şi a conduitei elevului. Calitatea de elev trebuie să se reflecte în atitudinea perseverentă şi entuziastă faţă de învăţătură şi muncă, în comportarea corectă şi demnă în şcoală şi societate.” Cu aceste cuvinte se deschide Carnetul de elev (model 1976), un dreptunghi cartonat şi îmbrăcat în pânză, de culoare gri sau vişinie şi format prea mare ca să intre în buzunar, prea mic pentru a sta printre caiete, pe coperta căruia trona stema Republicii Socialiste România.

De pe aceeaşi pagină, elevul proaspăt vârât în uniformă şi aliniat în băncile şcolii mai află că “este dator” să aibă în permanenţă carnetul la el (inclusiv la ora de “educaţie fizică”), că “este obligat” să-l prezinte dirigintelui sau directorului şcolii “ori de câte ori i se cere” şi, culme a procesului comunist de supraveghere şi control, împins tovărăşeşte dinspre spaţiul public spre cel privat, că “este dator” să-l arate părinţilor “pentru a lua cunoştinţă şi a semna”.

Citește și:   De ce ne adresam cu "tovarăşa" pe vremea comunismului? Iată explicaţia!

“Pierderea carnetului de elev atrage după sine sancţionarea elevului”.

“Tot înainte, mândri pionieri!”, suna refrenul unui vestit cântec patriotic către statutul de bază de cadre a PCR. Portretul elevului socialist – sociopat mioritic îndrăgostit lulea de ţara şi Partid care să glorifice poporul, naţia şi societatea. El este dispus să “muncească” de mic (în uzină sau la ateliere) şi să participe cu abnegaţie la “acţiuni patriotice” (cum ar fi “23 August” sau “Ziua Republicii”).

Îndatoririle elevului socialist nu se opresc însă aici. Fiecare punct statuat în Carnet impune o obligaţie educativă cu miza psiho-politică. Elevul e urmărit “în şcoală şi în afară de şcoală”, într-o încercare brutală a autorităţilor de a-i ocupa timpul liber şi a-i disciplina propagandistic gândirea şi comportamentul.

Lupta cu legile? Nici pomeneală. Elevului nu-i rămâne decât să le accepte în tăcere, din clasa I şi până la maturitate, în drumul său ascultător spre cetăţenia “de nădejde” a sclavagismului psihopolitic.

SURSĂ: scritub.c

Leave a Response