close

Acum 10 ani Eminem a luat o decizie care i-a salvat viața și o respectă încă de atunci

Nu orice vedetă e capabilă să vorbească deschis despre propriile sale probleme și nimeni nu îi poate condamna. Dar există și oameni care-și înfruntă viața deschis. Cum ar fi de exemplu Eminem. El este exemplu viu că dacă vrei și nu te abați de la drum, poți să reușești orice. Tu cunoști povestea vestitului raper care a reușit să se oprească și să nu se mai apuce de droguri și de alcool.

Cu mai mulți ani în urmă Eminem era dependent de diferite substanțe care îi afectau foarte puternic organismul în special stomacul. Ca să suporte mai ușor durerile, cântărețul mânca foarte mult ca după aceea să consume iar doza obișnuită de narcotice. într-un final, din cauza acestui regim periculos Eminem a ajuns să aibă probleme și cu ficatul și cu plămânii și bineînțeles cu kilogramele care se tot adunau.

În 2007 acesta a fost atât de aproape de moarte atunci când acesta a luat o supradoză nici medicii nu îi mai dădeau vreo șansa de supraviețuire. Dar Eminem a reușit și imediat după acest caz s-a înscris într-un program al alcoolicilor anonimi făcut special pentru cei care vor să renunțe la obiceiurile nocive, să își conștientizeze greșelile ca să nu le mai repete.

Raperul a decis să-și schimbe viața de dragul copiilor săi și a reușit acest lucru. Acest proces al renunțării la viața de dinainte nu a fost unul deloc ușor, dar s-a terminat cu bine pentru Eminem. El nu a dormit aproape deloc săptămâni la rând, a trebuit să învețe de exemplu să mânânce iar sau chiar să vorbească.

Acest lucru înseamnă doar că indiferent de pozițiile noastre sociale, în fața dependențelor suntem toți egali și că toți trecem prin aceleași procese. Dar, cum a confirmat și cântărețul, toate se rezolvă la un moment dat.

După ce a terminat treaba la clinica de dezalcoolizare, Eminem a început o altă luptă dură cea cu kilogramele în plus și cu insomnia. El a mărturisit că i-au fost de mare ajutor exercițiile fizice și alergatul în aer liber. Eminem este foarte conștient că fără suportul direct și deschis al fanilor săi lupta lui nu ar fi reușit.

De la acea perioadă au trecut mai bine de zece ani iar recent interpretul a postat pe una dintre rețele sociale un fel de medalie pe care acesta a meritat-o pentru faptul că a fost putenic în fața tututror viciilor atâtția ani fără vreo abatere. Acum și fanii îi mulțumesc pentru deschidere pentru că astfel Eminem a scos orice etichete când vine vorba despre un om dependent.