close

6 lucruri care îți înveninează viața – Tu ai trecut prin ele?

Se spune că oamenii te tratează prost sau bine, în funcție de cum le permiți. Acest lucru are foarte mult sens. Iată în continuare o listă de lucruri pe care nu trebuie să le permiți celorlalți să ți le facă. Dacă nu pui capăt acestor lucruri viața ta se va schimba, și nu în bine. Iată care sunt 6 dintre cele mai importante:

 

1. Te fac să te simți prost din cauza aspectului tău fizic sau a preferințelor tale

Nu e vorba de modul în care te îmbraci sau de bunele maniere. Dacă cineva îndrăznește să vorbească de rău hainele pe care le-ai ales, felul în care arată corpul tău sau despre soțul pe care l-ai ales, nu începe să cauți justificări. Nu ai nicio vină și nu ești dator cu nimic nimănui. Persoanele care se bagă în viața altora o fac pentru că nu au viață proprie.

 

2. Te pun să alegi între viața profesională și cea personală

Acest lucru se întâmplă destul de des, atât la serviciu, cât și în familie. Chiar și așa, există persoane care se descurcă de minune cu ambele și chiar găsesc timp liber pentru pasiunile lor. Nu există nicio lege care te poate obliga să renunți la familie în favoarea serviciului sau invers. Nu te lasă presionat de șef sau de familie.

 

3. Toată lumea decide în locul tău

E posibil ca părinții tăi să cunoască mai bine viața, dar asta nu le dă niciun drept să-ți impună lucruri, chiar dacă pare cea mai bună variantă. E viața ta și totul depinde de tine, inclusiv greșelile pe care le faci. E mai bine să fii un desenator fericit decât un avocat în depresie.

 

4. Ai o relație care te face nefericit

Nu îți spunem să pui pe loc capăt relației cu persoana care te face să te simți rău, dar dacă viața ta e mai ușoară fără această persoană, ai cu siguranță multe lucruri la care să te gândești printre care și motivul pentru care mergi înainte alături de persoana respectivă.

 

5. Decepții constante

Nu te face că nu observi decepțiile venite din partea familiei sau a prietenilor. Dă-i de înțeles mincinosului că știi totul fără să iei poziția de judecător. Nu e treaba ta să corectezi o persoană, dar nici nu o lăsa să te calce în picioare. Dacă te iubesc cu adevărat, nu te vor mai minți.

 

6. Violență fizică și emoțională

Nu există și nici nu trebuie să existe nicio justificare pentru acele persoane care te lovesc sau te umilesc. Siguranța ta e mai presus de orice și nu trebuie să fii cu o persoană care îți pune în pericol sănătatea mentală și fizică sau poate chiar viața. Ai tot dreptul să rupi legătura cu astfel de indivizi.