close

Cele mai hilare lucruri pe care oamenii le-au spus când s-au trezit din anestezie

Nimeni nu vrea să fie nevoit să se supună unei intervenții chirurgicale, dar uneori este necesar și trebuie să ne conformăm.

Unul dintre cele mai înfricoșătoare lucruri cu privire la asta este că pierdem controlul asupra a ceea ce facem și ce spunem.  Însă de cele mai multe ori, rezultatele pot fi de-a dreptul hilare.

Pun pariu că mulți dintre voi ați trecut printr-o astfel de etapă în viață. Poate că erați în timpul unei intervenții chirurgicale dentare, a unei operații cardiace sau a unei intervenții anestezice.

Iar atunci când te-ai trezit, e imposibil să nu fi spus sau să nu fi cerut ceva amuzant medicilor din jurul tău. Ei bine, asta se datorează faptului că ai fost pus sub anestezie, iar conștiinței tale îi este mai greu să asimileze ce s-a întâmplat.

Haideți să aruncăm o privire la acele momente hilare care s-au petrecut în clipa în care oamenii s-au trezit din anestezie și să descoperim ce cuvinte amuzante le-au ieșit pe gură:

1. „Unde e pisica mea?”

Când un bărbat a mers la o operație de apendicită, părea să povestească tuturor despre pisica lui, care se numea Russell. După anestezie, primul lui gând a fost către pisica lui, întrebând unde este ea. Cea mai amuzantă parte? Bărbatul nu avea deloc o pisică.

2. „Mi-am scuipat ficatul?”

Un alt bărbat nu-și amintește exact să i se fi întâmplat asta, dar o asistentă i-a spus că atunci când a scuipat țesutul subțire de sânge din gură, el a început să plângă și să spună: „OMG, ăla a fost ficatul meu? Mi-am scuipat ficatul?”

3. „Revolverul meu este în siguranță?”

Când un bărbat a fost supus anesteziei, el spunea că visează la un fel de competiție de împușcat, așa că atunci când și-a recăpătat conștiința, el s-a trezit și a întrebat-o pe asistentă dacă și-a amintit să blocheze piedica de siguranță de la revolver. Asistenta părea puțin cam înspăimântată.

4. Mașina inimii

O fetiță a împărtășit experiența de pe masa de operație cu sora ei, și i-a povestit că atunci când s-a trezit după doza de anestezie, mașina ei care urmărea bătăile inimii nu funcționa, așa că i-a spus doctorului: „Ajută-mă doctore, cred că sunt moartă”.

5. „Bilele mele de doamnă”

O femeie a suferit o operație de chist pe ovar, iar când s-a trezit, a întrebat dacă bilele ei sunt în regulă!

6. „Dă-mi înapoi dinții”

Când a ieșit din starea de inconștiență după ce doctorii i-au îndepărtat măsele de minte, o femeie a strigat: „Șarlatane! Îți ordon să-mi dai dinții înapoi! Sunt ai mei și eu aleg ce o să fac cu ei!”

7. „Ar trebui să mergem la grădina zoologică”

Mama unui bărbat s-a trezit după doza de anestezie doar pentru a vedea la televizor un program despre viața sălbatică, așa că a început să plângă și i-a cerut tânărului să o ducă la grădina zoologică.

8. „Am nevoie de ciocolată”

Oh! Această cerere a fost una destul de dulce. Când o fată a ieșit din anestezie, ea a cerut în mod specific o budincă de ciocolată, sau să fie servită cu o mulțime de ciocolată.

9. „Tipul cu razele X”

Când o femeie a ieșit de sub efectul unei puternice doze de anestezie, s-a îndrăgostit pe loc cu tipul cu razele X, așa că i-a zis: „Tipule cu razele X, căsătorește-te cu mine!”. Și ghici ce? Acum sunt căsătoriți! Yey.

10. „Suntem în camping?”

Un tip a împărtășit experiența prin care a trecut atunci când a dus-o pe mama lui să se opereze. Când aceasta a ieșit din anestezie, i s-a făcut foarte frig, așa că a spus: „E rece aici, suntem în camping?”

11. „Să înceapă numărătoarea inversă”

Medicii spun că, de obicei, își pun pacienții sub anestezie, făcându-i să recite numerele de la 1 la 10, iar unul dintre pacienți s-a trezit numărând 2001, 2002, și așa mai departe. Se pare că timpul nu s-a oprit pentru el!

12. „Dă-mi mai mult oxigen”

Da, este adevărat. După ce s-a trezit din doza de anestezie, un pacient a spus că dorește mai mult oxigen. Așadar, medicii au trebuit să-i pună din nou masca de oxigen pe față.