7 oameni care au eșuat lamentabil în ceea ce privește viața
Internetul este un loc unde poți găsi numeroase fotografii cu oameni care au parte numai de eșecuri, care cad sau care în general se prostesc fără vreo reținere. Dacă te-ai uitat vreodată la unele fotografii de acest gen, deja știi că ele nu sunt perfecte și că de cele mai multe ori îți stârnesc râsul. De cele mai multe ori ele sunt mai degrabă penibile și îți chiar induc un sentiment de rușine față de persoanele pe care le vezi.
Ce este mai penibil decât să faci ceva rușinos și mai apoi toată lumea de pe Internet și nu numai să înceapă să râdă de tine? Sincer, din punctul meu de vedere, nimic; de aceea, mai jos vei putea găsi o serie de câteva fotografii care nu numai că îți va stârni râsul, dar te va face și să îți pară rău pentru oamenii pe care îi vei vedea.
1. Atunci când ești femeie

Ce este în neregulă cu această femeie?! Cred că orice femeie și-a imaginat la un moment dat cum ar fi să danseze în fața mai multor bărbați, însă nu toate și-au pus în aplicare această idee; ea se pare că a încercat asta, dar a eșuat lamentabil.
2. Ce s-a întâmplat aici?

Chiar sunt curios să aflu care este povestea din spatele acestei fotografii ciudate; trebuie să existe una, nu-i așa? Nu este ca și cum această persoană pur și simplu a căzut din mașină fără vreun motiv plauzibil.
3. Uită-te în altă parte!

Poate ochii lor sunt orientați în altă parte, dar cu toții ne putem da seama unde vor ei să se uite de fapt! Acest lucru ne demonstrează faptul că și celebritățile se simt ciudat atunci când se află în fața unei femei frumoase.
4. Cel mai groaznic lucru

Doar uitându-mă la această fotografie îmi pot imagina și simți durerea pe care a experimentat-o acest bărbat. Până la urmă, el nu cred că a meritat acest lucru și totuși această întâmplare l-a afectat. Chiar îmi este milă de el.
5. Când ți se rup pantalonii

Ei bine, asta chiar trebui să fi fost penibil pentru acest bărbat. El a încercat să pară liniștit și nederanjat de lucrul care tocmai i s-a întâmplat, dar din păcate nu a putut să se abțină și să nu se uite în jos la ceea ce a pățit.
6. Trebuie să fi fost mult prea băută

Există situații în care fiecare dintre noi bea mai multe pahare și ajunge să fie cam băut și să facă lucruri destul de penibile. Însă această domnișoară a reușit să ducă situația la un cu totul alt nivel al penibilului, mai ales că a fost surprinsă de o cameră de fotografiat.
7. Pur și simplu nu

Cred că acest bărbat trebuie să înțeleagă ce înseamnă să te îmbraci corespunzător atunci când te afli în public. Pentru informația ta, nu ar trebui să te îmbraci așa atunci când mergi cu motocicleta, mai ales că există anumite riscuri pentru sănătatea ta.

8 dintre cele mai penibile fotografii realizate vreodată
Nu este așa că viața a devenit și mai grea de când tehnologia a avansat atât de rapid, apărând telefoanele performante și camerele de fotografiat? Acum, indiferent ce lucru penibil ai face pe cont propriu, trebuie să existe cineva în preajma ta care să imortalizeze acel moment rușinos.
Înainte când toți eram tineri, cu siguranță am trecut prin câteva ipostaze rușinoase, însă acum există și dovezi fotografice și video! Uneori, poveștile pe care le spunem sunt prea fanteziste încât să fie crezute, însă nu poți nega o dovadă fotografiă pe care o ai în fața ta.
De aceea, am dorit să împărtășim cu tine unele dintre cele mai penibile momente surprinse cu ajutorul unei camere de fotografiat; cu siguranță nu mi-aș dori să fiu în pielea persoanelor de mai jos!
1. Ce poți face când rămâi fără cremă de protecție?

Unii oameni sunt artiști când vine vorba de tehnica improvizării, însă această persoană nu cred că a ales cea mai bună metodă pentru a se proteja împotriva razelor nocive ale Soarelui atunci când a optat pentru niște roșiii.
2. Dubios…

Cu toții cred că a trebuit să stăm într-un mijloc de transport lângă o persoană care a fost cel puțin ciudată; toți cunoaștem situația și mai ales sentimentul ciudat pe care îl avem atunci când ni se întâmplă asta.
3. Sincronizare perfectă

Nu știu cum cineva a reușit să surprindă un moment atât de incredibil, însă sincronizarea este perfectă; cu toate acestea, sunt convins că persoana din imagine nu a considerat acest moment ca fiind unul prea bun.
4. Stai, ce?!

Cred că ea are o putere incredibilă în dinți dacă a putut să tragă pielea atât de mult; totuși, acest bărbat este mult prea liniștit având în vedere situația tristă în care se află. Pot doar să îi port de milă din cauza acestei ipostaze.
5. Coadă lungă

Nu-i așa că urăști acel moment în care te duci la magazin și în fața ta este o coadă imensă? Ei bine, și această femeie probabil că ar crede același lucru, însă spre deosebire de noi, ea se păcălește singură, așteptând după câteva manechine.
6. În club

Cred că toate fetele au trecut prin situația în care se aflau în club, un băiat făcându-și apariția inopinant și încercând să danseze cu ele. Din păcate acest lucru este inevitabil, însă reacția persoanei din această fotografie este mult prea amuzantă.
7. Moș Crăciun

Se pare că Moș Crăciun a fost prins cu mâța în sac! Probabil ar trebui să își pună singur numele pe lista celor năzdrăvani. Măcar dacă s-ar fi abținut în timpul fotografiei!
8. Accesorii pentru păr

Cine ar putea să se gândească să folosească o șosetă pe post de accesoriu de păr? Moda se schimbă în fiecare zi și trend-uri noi apar mereu, însă cred că ar trebui să trecem peste acesta!

10 dintre cele mai PENIBILE fotografii de NUNTĂ care nu ar trebui să ajungă în NICIUN ALBUM
Fotografiile de nuntă reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte din cadrul unui astfel de eveniment. Ele sunt dovada căsătoriei unui cuplu și de cele mai multe ori, toată lumea dorește să vadă un astfel de album. Totuși, fotografiile nu sunt realizate întotdeauna corect, ele reușind să surprindă unele dintre cele mai penibile momente de pe parcursul unei nunți.
Cuplurile pe care le vei vedea mai jos, probabil se vor uita la fotografiile din albumul lor de nuntă peste ani și ani și cu siguranță se vor întreba ce aveau în cap în momentul în care au realizat aceste poze; fără îndoială că își vor dori cu ardoare ca ipostazele surprinse să dispară pentru totdeauna.
Când vei vedea eșecurile totale de mai jos, cu siguranță vei înțelege despre ce vorbesc și nu vei ezita să te întrebi și tu același lucru: La ce s-au gândit oamenii aceștia?!
1. Penibil dus la extrem

Această fotografie este destul de șocantă și în niciun caz nu ar trebui să ajungă în vreun album foto de nuntă deoarece toate hainele lor au găuri în ele! Nu știu cine a putut să creeze asemenea ținute, dar cu siguranță ar trebui să renunțe la această meserie deoarece nimeni nu ar trebui să se îmbrace în așa hal la vreun eveniment.
2. Ridică-ți rochia!

Cred că în momentul în care ea va vedea această fotografie,clar va cere ca ea să fie ștearsă, cel puțin aceasta ar trebui să fie reacția normală. Sânii ei pur și simplu atârnă în văzul tuturor și nu numai că aceasta este o ipostază dizgrațioasă pentru o nuntă, dar ea nu ar trebui să poarte niciodată haine cu un asemenea decolteu.
3. Hai să încercăm și din alte unghiuri

Nu spun că ea ar putea fi una dintre cele mai fotogenice mirese din lume, însă fotograful nu ar putea să realizeze niște fotografii decente nici dacă ar încerca toate unghiurile posibile. Din păcate, nu toată lumea are o înfățișare plăcută, însă cu siguranță se pot face niște ajustări mai ales într-o zi atât de importantă.
4. Ce se întâmplă aici?

Nu sunt prea convins cu privire la ceea ce se întâmplă aici, dar mireasa pare că este pe cale să fie decapitată. Probabil, cuplul a încercat să surprindă prin intermediul fotografiei o situație amuzantă prin posibila indecență, totuși nu le-a reușit acest lucru, poza devenind doar ciudată.
5. Stai, ce?!

Această fotografie clar nu reușește să ne transmită un sentiment de confort; nu știu ce părere are mirele, dar cred că nu este prea încântat de o astfel de ipostază cel puțin dubioasă. Totuși, trebuie să apreciem fotograful care nu a ratat niciun moment important de pe parcursul nunții.
6. Toată lumea se uită la urs

Unele persoane nu încetează niciodată să ne surprindă, iar exemplul perfect este acest bărbat care pare să participe la o nuntă. Lucrul ciudat la acesta constă în faptul că el este însoțit de de un pui de urs într-o lesă și o sticlă de vin. Ce se întâmplă aici?! Să îmi explice cineva!
7. Soția musculoasă

Mirele cu siguranță este depășit de situația în care se află și pot să pun pariu că pe parcursul nunții el nu și-a ridicat mânecile de teama de a nu fi depășit în ceea ce privește puterea fizică. În plus, cred că este puțin dizgrațios ca o mireasă să aibă o masă musculară atât de pronunțată.
8. Mireasa maimuță

Cu toții iubim o soție care să aibă o doză de nebunie și să o manifeste doar de față cu noi, dar atunci când este îmbrăcată în mireasă și chiar în ziua nunții? Cred că ar fi mai bine să sari peste acest moment care este destul de penibil pentru o femeie care ar trebui să se respecte.
9. Dumnezeule…

Aceasta este probabil cea mai lipsită de stil fotografie de nuntă pe care aș fi putut să o văd vreodată. De ce s-ar gândi cineva că această ipostază ar fi una potrivită pentru a fi imortalizată în ziua nunții?
10. Amintiri de la nuntă

Nu există nimic mai groaznic decât o persoană necunoscută care să se amestece în fotografia ta și să ți-o ruineze pentru totdeauna. El pare că a băut puțin cam mult.