close

12 fotografii EMOȚIONANTE care te vor face să lăcrimezi. A 3-a o să te lase FĂRĂ CUVINTE!

Este deja cunoscut faptul că fotografiile reprezintă una dintre cele mai folosite metode prin care ne putem exprima stările și sentimentele, dar imaginile de mai jos sunt mai mult decât atât. Acestea surprind subiecte și circumstanțe profunde, care ne fac să apreciem mai mult lucrurile pe care le-am primit de la viață.

Probabil că tuturor ni s-a întâmplat, cel puțin o dată, să rămânem fără cuvinte în fața unei fotografii. Emoțiile pe care le trăim atunci când vedem o astfel de imagine sunt aproape la fel de reale ca cele pe care le experimentăm când vedem un eveniment desfășurându-se sub ochii noștri.

Iată 12 astfel de fotografii care te vor emoționa până la lacrimi:

 

1.Băiatul care, la o vârstă foarte fragedă, a reușit să reziste cancerului cu zâmbetul pe buze

 

2.Această fată aștepta să fie salvată din stradă, în timp ce forțele irakiene se luptau cu militanții ISIS

 

3.Diego Frazao Torquato cântând la înmormântarea profesorului său, care l-a ajutat să scape de sărăcie prin intermediul muzicii