close

SFÂNTA MARIA MICĂ, 8 septembrie. Tradiții și superstiții

5580_68569100

În 8 septembrie, creștinii sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului. Cunoscută drept Sfântă Maria Mică, această sărbătoare deschide anul nou bisericesc, început la data de 1 septembrie.

Catolici sau ortodocși, cu toții sărbătorim Sfânta Maria Mică. Noul Testament nu amintește acest eveniment, dar sărbătoarea este prezentată în Protoevanghelia lui Iacov, carte apocrifă care a fost scrisă în jurul anului 145 și relatează originea și copilăria fecioarei Maria. Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini. Părinții săi, Ioachim şi Ana, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat să aibă un copil. Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.

ADVERTISING

inRead invented by Teads

În ziua de Sfânta Maria Mică se fac pelerinaje la mănăstiri şi se duc la biserică fructe, pâine şi lumânări, pentru a fi sfinţite. În România, peste 1,8 milioane de femei și 400.000 de bărbați își sărbătoresc numele în această zi.

Citește și:   Cum arată femeile mai frumoase ca modelele Victoria Secret? E greu de crezut, dar se poate!

Tradiții și superstiții de Sfânta Maria Mică

În ziua de 8 septembrie, bărbații nu meșteresc, femeile nu spală și nu cos.
Se mai spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului de către persoanele care-și doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.

Din această zi, potrivit tradiției populare, toamna își intră în drepturi. Păsările și rândunelele se pregătesc să părăsească țara, iar gâzele și reptilele se retrag în pământ.

8 septembrie este ziua în care plantele nu mai sunt bune de leac şi îşi pierd puterile tămăduitoare.

Totodată, ziua de 8 septembrie dă startul culesului de vii, se bat nucii pentru a avea rod bogat şi anul viitor, se jupoaie coaja ulmilor şi se da startul târguilor şi iarmaroacelor de toamnă.

Nașterea Maicii Domnului trebuie cinstită cu bucurie și ținută de toată lumea.

O superstiție mai sumbră este aceea conform căreia cei care mănâncă gătit la foc atrag asupra lor boli care-i pocesc. Focul trebuie să existe în casă doar în candela aprinsă în dreptul icoanei Maicii Domnului. Lumânarea se lasă să ardă toată ziua de 8 septembrie.

Citește și:   Casierul observă că o femeie speriată îi lasă un bilet! RĂPITORUL ei e afară!

Leave a Response