close

8 răzbunări perfecte dacă te-a înșelat. Ultima e genială

Răzbunarea nu este întotdeauna cea mai bună soluție, cu atât mai mult când vine vorba despre relații eșuate.

Cu toate acestea, nu înseamnă că nu ne putem amuza atunci când citim poveștile de mai jos ale celor care au aflat că au fost înșelați și au fost hotărâți să nu întoarcă și celălalt obraz!

1. „I-am lăsat fostei iubite parola de la abonamentul meu de cablu, iar în prima săptămână m-am uitat doar la comedii romantice și seriale pentru fete.

Mă tot suna plângând să mă întrebe cu ce fată mă uit la toate astea și cum de am putut să o uit deja și să îmi găsesc pe altcineva.

M-am simțit diabolic de bine.”

2. „Am aflat că iubita mă înșela când eram plecat la serviciu, așa că am dat-o afară din casă, dar i-am oprit toate hainele și le-am dat de pomană în fața blocului.”

3. „Iubitul meu m-a înșelat, așa că l-am convins să ne facem tatuaje la fel. L-am lăsat pe el să se tatueze primul, apoi am plecat. De tot.”

4. „Când iubitul meu a rămas logat pe facebook pe laptopul meu și a primit un mesaj de la Mădălina, nu mi-am ieșit din fire, ci i-am strâns toate lucrurile, apoi i-am lăsat un bilet în care îi spuneam cam așa: hainele tale sunt în locul în care ne-am cunoscut; jocurile tale video sunt acolo unde ne-am sărutat prima dată; laptopul tău e în locul în care am cumpărat primul joc video împreună; televizorul tău e acolo unde am făcut-o prima oară; toate celelalte lucruri ale tale sunt la Mădălina acasă.”

5. „Am avut un iubit care m-a înșelat și nu a vrut să recunoască, ceea ce m-a enervat cel mai mult, simțeam că mă consideră prea proastă să îmi dau seama. Răzbunarea a fost că i-am înțepat un cauciuc de la mașină, însă nu a fost o decizie pripită:

l-am ales pe cel de la roata de rezervă, ca să aibă o surpriză neplăcută exact atunci când se așteaptă mai puțin.”

6. „I-am trimis o felicitare pe care scria: „Această felicitare pare grea, pentru că e plină de urări de bine și de sănătate”, doar că am tăiat ultima parte a textului și i-am lipit cheia de la apartament.”

7. „Am fost pus odată într-o situație chiar penibilă în care m-am cuplat cu o tipă, am mers la ea acasă, iar dimineața mi-a spus că ea, de fapt, are un iubit. Pentru că mi-a părut rău pentru el, i-am scris un bilețel în care îi explicam ce face iubita lui.

Ca să fiu sigur că nu-l găsește ea mai întâi, l-am lipit cu scotch de interiorul capacului de la toaletă.”

8. „Când eram încă măritată, aveam un presentiment că mă înșeală.

Am găsit într-o zi în mașina lui o cutie cu prezervative și atunci m-am gândit la un plan: le-am scos din cutie, le-am găurit cu un ac și le-am lăsat jumătate de oră în sos de ardei jalapeno foarte iute.

A doua zi, m-a sunat prietena mea cea mai bună să îmi povestească faptul că a făcut dragoste cu „iubitul” ei și acum o ustură de moare acolo jos și nu știe ce să facă.

Seara, a venit soțul acasă cu un pachet de gheață în dreptul zonei genitale, zicând că nu știe ce insectă l-a înțepat…”