close

Așa vei ști că iubești pe cineva cu care nu vei fi pentru totdeauna

Când ești îndrăgostită de cineva și știi că va dura, vei aborda relația gândindu-vă că sunteți doi indivizi care sunt capabili să se mențină separat în timp ce trec împreună prin viață. Dar dacă știi că ești îndrăgostită de cineva cu care nu vei fi pentru totdeauna, sentimentele pe care le aduci în relație sunt exprimate un pic diferit.

Dacă ești îndrăgostită și nu este pentru totdeauna, chiar dacă dragostea este reală, știi că nu este un contract obligatoriu. Știi că nu va dura pentru totdeauna pentru că este ceva care lipsește în energia relației voastre, ca și cum nu ar fi susținută. Chiar dacă simți că nu ești pe picior sigur, ești complet convinsă că această relație merită suferința care va urma după despărțire.

Dacă ești îndrăgostită de cineva cu care nu vei fi pentru totdeauna, vei avea ocazia să înveți lucruri pe care nici un alt tip de dragoste nu te poate învăța, despre ceea ce să cauți la un partener și ceea ce să aduci într-o relație.

Iată cum știi că ești îndrăgostită de cineva cu care nu vei fi pentru totdeauna:

1. Ai face orice pentru el 

Dacă ești îndrăgostită și nu va dura, probabil te simți puțin captivată de partener. Ai merge dincolo de limite pentru el. Dacă partenerul tău ar fi fost Matt Damon, tu ai fi fost Tom Hanks călcând Europa în plin război pentru a-l salva. Într-o dragoste care nu va dura pentru totdeauna, nu ești îngrijorat de aspectele practice. Ești condusă doar de roata sentimentelor tale.

Te vei simți motivată să faci totul și orice este nevoie pentru partener. O parte din această bunătate este categoric motivată de dragostea pe care o simți pentru el, dar o parte la fel de mare este alimentată de teama că l-ai putea pierde. În adâncul sufletului, știi deja că această dragoste nu va dura pentru totdeauna și simți că trebuie să dai totul cât încă mai aveți timp. 

2. Când ești cu el, pierzi noțiunea timpului

Când ești cu partenerul tău, e destul de obișnuit să simți că orele zboară, iar zilele și weekend-urile alunecă rapid mai departe. S-ar putea să te trezești că-ți neglijezi munca, deoarece ești prinsă în relația voastră. S-ar putea să ți se pară că relația ți se scurge printre degete – cu cât petreci mai mult timp cu el, cu atât mai mult timp împreună îți scapă.

Dacă ești îndrăgostită și nu va dura, te vei arunca în întregime în relație. Dorești să experimentezi această persoană pe deplin și ești dispus și capabil să explorezi toate nivelurile conexiunii pe care o aveți împreună. De aceea, vei învăța atât de multe din această perioadă petrecută împreună, și poate va fi unul dintre motivele pentru care-ți va face atât de rău după despărțire.

3. Vă conectați la un nivel emoțional, dar nu și unul practic

În acest tip de relație, s-ar putea să ți se pară că simți că ți-ai găsit jumătatea. Vă înțelegeți unul pe altul la un nivel profund spiritual și emoțional. Pasiunea și conexiunea intelectuală sunt acolo, dar s-ar putea să simți că în relația ta lipsește ceva stabil și fundamental. Nu este fundamentată și știi că ai nevoie de un element care lipsește pentru a-ți putea construi viața cu cineva.

Problemele legate de bani ar putea afecta relația voastră sau ar putea face ca legătura voastră să fie incomodă. Unul sau ambii dintre voi s-ar putea să nu fiți în situația de a vă putea susține financiar și de a avea grijă de voi înșivă, să nu mai vorbim unul de celălalt.

Poate vă întâlniți într-o perioadă de tranziție, în care unul călătorește mult sau locuiește temporar acolo. Această lipsă de fundament este unul dintre motivele pentru care, în cele din urmă, nu veți fi împreună pentru totdeauna și îți va oferi informații importante despre ceea ce este necesar pentru a-ți crea un viitor împreună cu cineva.

4. Știi că partenerul este important pentru creșterea ta și descoperirea de sine

Înțelegi că trebuia să experimentezi această iubire fierbinte, intensă, pasională pentru propria ta sănătate. Această relație te poate ajuta să îți vindeci anumite răni vechi legate de îndoiala iubirii de sine. Împreună, tu și cu partenerul vă veți afirma unul altuia că meritați să fiți doriți. Vă înțelegi inimile unul altuia și simțiți că ați investit în modul în care v-ați dezvoltat. Dacă ești îndrăgostită cu adevărat, chiar îți dorești tot ce-i mai bun pentru partener.

S-ar putea să ai sentimentul că voi doi veți rămâne unul în viața celuilalt chiar și după încheierea relației. Poate că există anumite lucruri pe care puteți continua să le învățați unul de la altul, ca prieteni. Chiar dacă relația voastră s-ar putea alege cu o inimă frântă, atunci când va fi terminată, va exista, de asemenea, un sentiment de claritate și o speranță spre vindecare. Aveți sentimentul că vă veți întoarce unul la celălalt, chiar dacă se întâmplă într-un moment diferit. 

Indiferent ce înveți acum, înțelegi și că o parte din creșterea de care trebuie să ai parte presupune și separarea de relație, astfel încât să poți continua călătoria spre auto-descoperire pe cont propriu. Asta nu te face să-l iubești mai puțin sau să reduci valoarea relației, în nici un fel și sub nici o formă.

Doar pentru că dragostea nu durează pentru totdeauna, nu înseamnă că nu merită. 

Ce se întâmplă într-o relație atunci când NU mai simți „FLUTURI ÎN STOMAC”

„Să ai fluturi în stomac” este adesea văzut ca pe un simptom clasic al iubirii. Cu toate acestea, atunci când te afli într-o relație de lungă durată, acei „fluturi” pe care i-ai simțit la început, când te întâlneai cu partenerul tău, s-ar putea să se schimbe. Dragostea se schimbă în timp, și poate rămâne la fel de frumoasă dacă știi cum să te raportezi la ea.

Dacă ai în continuare sau nu fluturi pentru cel drag, sau dacă sentimentele tale pentru el au evoluat în ceva mai puternic, este pentru că fiecare relație este diferită și este ceea ce vă ține împreună, iar atâta timp cât este sănătos și sigur, este perfect normal.

Citește această explicație pe care un utilizator Tumblr a oferit-o cu privire la faptul că unii oameni se plâng că „nu mai simt fluturi în stomac” pentru partenerii lor, întrucât sumarizează foarte bine de ce și cum se schimbă dragostea!

„Am o relație de 5 ani și văd multe postări despre cum oamenii cred că relațiile înseamnă să ai fluturi în stomac pentru totdeauna, să îți bată inima mai puternic de fiecare dată când celălalt întră în cameră, să dormiți îmbrățișați și cu picioarele împletite, și așa mai departe. 

Și nu e chiar așa, cel puțin nu pentru mine. 

Încetezi să mai ai fluturi în stomac atunci când vă mutați împreună. Inima ta nu mai accelerează atunci când îl vezi, dar în schimb, totul devine mai calm. Când ești într-o cameră cu el, te simți mai liniștită și mai în siguranță. Când te îmbrățișezi cu el, simți că inima îți bate mai încet, iar sunetul respirației lui îți inspiră confort. Acum nu se mai simte ca un roller coaster, se simte ca acasă. 

Nu dormiți ghemuiți împreună în fiecare seară, cu picioarele tale între picioarele sale încrucișate atât de tare încât e greu să-ți mai dai seama unde începe al tău și unde se termină al lui. 

În schimb, dormi confortabil, umăr la umăr, câteodată spate în spate. Dar în fiecare seară te rostogolești în pat, încercând să dai de el. Te cuibărești la brațul lui sau îi mângâi părul până adormi iar. Sunt nopți în care el se întinde după tine și te îmbrățișează ca un copil un ursuleț de pluș, ca și cum tu ești confortul lui. 

Săruturile nu mai sunt la fel de romantice și înflăcărate acum. Dar sunt mult mai multe. Sunt săruturi reci atunci când mâncați înghețată, ori săruturi lipicioase peste clătitele de la micul dejun. Sunt săruturile de„Plec acum” și „Încă un sărut înainte să pleci”. Sunt săruturile somnoroase de dimineața dinainte de muncă, atunci când nu-ți mai amintești când s-a oprit alarma, dar în loc, îți apeși buzele pe buzele lui și asta te trezește la viață în acea zi. 

Sunt săruturi dinainte de somn, și săruturi „Ești atât de dulce cu toate lucrurile pe care le faci”. Sunt săruturi pentru că „Te porți atât de blând cu animalele”, și săruturi pentru că „Sunt atât de fericită că sunt cu tine și cu nimeni altcineva”. Sunt săruturile scurte de pe culoarele magazinelor, când în jur e gălăgie și voi gravitați împreună, iar în loc să ai spațiul tău personal și el spațiul lui personal, este al vostru la un loc și te pui în fața pieptului lui, pentru a ocupa mai puțin spațiu împreună. 

Nu vă trimiteți întotdeauna mesaje cu declarații de dragoste așa cum poate obișnuiați, pentru că e un fapt acum, și ați trecut mai departe, la a face glume de interior despre viața pe care o construiți împreună. Împărtășiți priviri de exasperare și amuzament în public, e mica voastră lume împotriva celei din exterior. 

Relațiile nu sunt întotdeauna povești cu zâne. Nu sunt întotdeauna scântei și flăcări, cel puțin nu după început. 

Dar sunt un ritm mai liniștit și un zumzet de grijă și iubire. Nu e un foc din sufletul tău, ci unul în inima ta, care te menține cald și confortabil, în timp ce te scufunzi în somn.

Și ador asta.”

De ce a doua dragoste este cea care merită așteptată

Se spune că prima dragoste nu se uită niciodată, dar se pare că cea de-a doua este cea care merită să fie remarcată. A doua dragoste este curajoasă, îndrăzneață și mult mai bună decât prima. A doua dragoste ne amintește de un sentiment pe care am crezut că l-am uitat. Ne provoacă, ne încurajează, ne împinge să dărâmăm toate zidurile pe care le-am construit după prima noastră iubire și prima furtună.

Să nu discredităm nici prima noastră dragoste, căci e ceva incredibil de special la prima iubire pe care o ai, iar uneori, tot acea primă iubire este și cea care-ți frânge inima. Pare a fi cea mai cruntă suferință pe care o poți îndura, dar acela este momentul în care ești forțat să crești, să vezi că viața nu e doar basme și fluturi în stomac și să descoperi că durerea este o parte a vieții, în egală măsură ca și bucuria. Cred că există iubiri diferite și că nimic nu se va compara și nu va fi la fel de dulce ca prima iubire, dar cum rămâne cu cea de-a doua?

A doua dragoste are potențialul de a fi epică.

A doua dragoste este mult mai mult decât “îndrăgostire”. Aproape că am ales, cu bună știință sau nu, să riscăm după ce am suferit, după ce am afirmat că nu vom mai lăsa pe nimeni suficient de aproape încât să ne rănească sau nu vom  mai găsi niciodată pe cineva care să ne aprindă sufletul așa cum au făcut-o cei dintâi. Am crescut, ne-am schimbat, am realizat ceea ce ne dorim și ce nu. Așa că suntem pregătiți pentru cea de-a doua dragoste.

A doua dragoste este de obicei neașteptată. Ne încearcă încet, ezitant, și ne îndeamnă să renunțăm la zidurile noastre, dar un lucru ciudat se întâmplă, deoarece ne vine mai mult să fugim de persoana pe care am găsit-o, deși știm că este cea pe care am căutat-o. Ne-am găsit unul pe celălalt cu speranța ca ceva bun să se întâmple între noi, dar ne dăm seama că nu am luat în considerare nici un plan de evadare, deoarece cu ei ne amintim cum s-a simțit paradisul.

Ne gândim tot mai mult la ei și la primul nostru sărut, prima întâlnire, prima noapte împreună, apoi vine o zi în care am trecut de toate aceste „prime” etape. Iar aceea e cea mai fericită zi din viața noastră. Începem să zâmbim mai mult și să redescoperim magia iubirii. Nu ne putem sătura și ne-am lăsa purtați veșnic de ea.

Nu e nimic mai frumos, mai curat, mai umil, mai interesant decât dragostea, iar felul în care îți schimbă viața este terifiant. E bine să fii speriat, dar nu te poți aștepta întruna la eșec, pentru că asta vei obține. Ai puțină încredere.

A doua dragoste apare de nicăieri. Ea chiar te găsește când te aștepți cel mai puțin. Te face să fii cea mai bună versiune a ta și să reușești să faci și mai mult. A doua iubire redefinește sensul dragostei pentru noi. Îți pune la îndoială tot ce știi despre iubire.

A doua dragoste ne amintește de cât de puternici suntem cu adevărat, de cât de curajoși suntem.

Știm riscurile. Știm sentimentul acela când totul se termină, dar a doua dragoste ne dă puterea să ne ridicăm și să ne înălțăm spre mai bine.

Fiți entuziaști, pentru că a doua dragoste vă va oferi mai mult decât prima și vă va arăta că puteți iubi chiar și după furtună, că viața merge mai departe și că totul se întâmplă așa cum trebuie să se întâmple.