close

6 lucruri pe care toți bărbații și-ar dori ca femeile să le facă

Din când în când este necesar ca orice cuplu să maia ducă un surplus de divertisment relației lui și asta se aplică mai ales în cazul în care un cuplu este împreună de o perioadă mai lungă de timp. În general vorbind, există o serie de lucruri pe acre fiecare dintre noi și-ar dori ca Partenonul nostru să le facă mai des sau fără să fie neapărat necesar să se solicite asta. Cest lucru se aplică atât în cazul femeilor cât și în cazul bărbaților.

 

Chiar dacă este adevărat că o conversație sinceră și directă poate rezolva multe probleme din cuplu, este și mai rentabil ca unele dificultăți să fie depășite cu ajutorul unor noi stimuli și distracții. Dacă îți dorești să îți îmbunătățești relația cu autorul unor noi trucuri, atunci te afli în locul potrivit deoarece am pregătit o serie de lucruri pe care totți bărbații și-ar dori ca partenerele lor să le facă, deși de multe ori ei nu le pot vorbi despre aceste lucruri direct.

 

1. Nu mai fi așa timidă și rezervată

Poate fi destul de dificil să te concentrezi pe partea romantică atunci când există numeroase alte lucruri care se întâmplă în viața ta. Nu trebuie să îți creezi un plan elaborat pentru a-ți satisface partenerul, dar dacă uneori ai putea să îți lași anumite probleme în afara relației și ai fi mai puțin timidă atât în dormitor cât și în viața de zi cu zi, vei putea observa faptul că relația voastră se va îmbunătăți considerabil.

 

2. Inițiază acțiunea mai des

De multe ori, cuplurile au un singur partener care inițiază lucrurile din toate punctele de vedere; deși acesta nu este un lucru neapărat rău, dacă partenerul tău este mereu cel care dețin controlul și pornește lucrurile, poate deveni destul de plictisitor pentru amândoi. Nu numai că lucrurile vor deveni mai incitante, dar și partenerul tău va vedea că ai încredere în tine și acesta este un aspect foarte important pentru bărbații de pretutindeni.

 

3. Ține luminile aprinse

Să ții lumina aprinsă atunci când sunteți în mijlocul acțiunii nu reprezintă neapărat un lucru creativ, dar există numeroase motive pentru care asta îl va stimula pe partenerul tău. Să fii intim cu cineva presupune anumiți stimuli de mai multe feluri, stimuli precum atingerile, auzul, mirosul și mai ales văzul. Văzul este foarte important deoarece este modul în care îl poți observa cel mai bine pe partenerul tău în unele dintre cele mai importante momente din viața voastră de cuplu.

 

4. Fii mai spontană

Oamenii care se află în relații de lungă durată deseori se lasă pradă rutinei din viețile lor de zi cu zi. Poate nu îți dorești ca asta să se întâmple, însă după un timp îndelungat în relație, astfel de lucruri tind să se întâmple și îți dai seama că aproape ajung să îți programezi chiar și momentele amoroase. Dacă îți dai seama că asta ți se întâmplă și ție, încearcă să îți surprinzi partenerul cu unele dintre cele mai așteptate lucruri și vei vedea că relația voastră pur și simplu va înflori.

 

5. Fii mai deschisă la ceea ce își dorește el

Chiar dacă abilitățile tale în dormitor nu sunt unele care lasă de dorit, mereu există loc de îmbunătățiri. Să fii mai aventuroasă în pat nu înseamnă să ieși din zona ta de confort, ci doar să încerci ceva nou cu posibilitatea de a-ți plăcea acel lucru. La sfârșitul zilei, poate chiar tu ești cea care să încerce ceva nou, dar nu are tăria de caracter necesară pentru a o spune. Sigur îl vei surprinde și îl vei încânta să vadă că măcar ești dispusă să experimentezi ceva ce lui i-ar plăcea.

 

6. Mișcările noi

Cu cât trece timpul, începem să ne simțim din ce în ce mai comod în fața partenerilor noștri și deseori ne plafonăm în relația noastră, fără să îi aducem îmbunătățiri sau vreun element surpriză. Chiar dacă deja știi despre ceea ce îi oferă plăcere partenerului tău, nu este greșit să încerci și alte mișcări în dormitor care poate că vă vor surprinde pe amândoi. Citește câteva cărți sau vizitează un specialist care te poate ajuta să înveți despre unele mișcări noi care cu siguranță îl vor lua pe nepregătite într-un mod plăcut pe partenerul tău.

 

 

15 diferențe solide între oamenii singuri și cei aflați într-o relație

Să fii singur sau într-o relație are propriile avantaje și dezavantaje – să fii o persoană singură, îți oferă libertatea de a face tot ceea ce vrei, deoarece deciziile se bazează exclusiv pe alegerile tale.

Deși uneori te poți simți destul de singuratic, mai ales când nu mai stai cu prietenii sau familia, câteodată preferi singurătatea în defavoarea unei relații. Alteori însă, nevoile fizice și emoționale primează, și nu-ți dorești să fii altcumva decât într-o relație.

În general, oamenii se confruntă cu diferite schimbări atunci când se află ântr-o relație, pe când unele lucruri par a rămâne la fel pentru cei singuri. Care sunt, mai precis, diferențele comune între oamenii singuri și cei luați?

1. Nu ai destui bani atunci când ești luat

Când erai singur, aveai suficienți bani pentru a-ți cumpăra băuturile preferate, a merge la petreceri, a cumpăra jocuri pe calculator și chiar a merge oriunde îți dorești. Dar acum că ești implicat într-o relație, trebuie să economisești suficienți bani pentru cadouri lunare, întâlniri săptămânale și surprize costisitoare, și care totuși s-ar putea să nu fie suficiente pentru a-ți mulțumi partenerul.

2. Nu mai stai cu prietenii la fel de mult

Pe vremuri, tu și gașca ta obișnuiați să mergeți la festivaluri de muzică sau la mall-ul din apropriere pentru a mânca, a bea și a vă distra. Acum, nu mai poți fi la fel de disponibil pentru prieteni, căci îți place și să fii singur, doar cu partenerul tău.

3. Apelurile telefonice durează mai mult decât de obicei 

Când erai singur, nu prea aveai despre ce să vorbești. Acum, ai multe de spus și explicații de dat, pentru că ești îndrăgostit nebunește de o altă persoană.

4. Chiar și obiceiurile de a bea s-au schimbat pentru tine

Să fii singur înseamnă să ieși cu prietenii și să aveți parte de o noapte sălbatică, iar asta se traduce prin faptul că vei bea prea multe beri pentru a te mai putea descurca. Dar acum, bei suficient încât să te menții elegant.

5. Să fii într-o relație a schimbat felul în care alegi locurile pentru film

Când erai singur, alegeai cel mai bun scaun de pe secțiunea din mijloc. Dar acum că ai un partener minunat, alegi scaunele de la margine, pentru a te putea simți intim cu el sau ea în timpul filmului.

6. Adăugarea de prieteni pe Social Media este doar o opțiune acum

Când nu erai într-o relație, voiai să adaugi cât mai mulți oameni pe Facebook pentru că voiai să formezi conexiuni casual. Acum, ești pretențios când vine vorba de a alege cu cine să vorbești în online.

7. De asemenea, acum acorzi o mai multă importanță aspectului tău

Credeai că nu trebuie să arăți tot timpul fresh deoarece nu încercai să impresionezi pe nimeni – de asta erai singur. Dar acum, vrei să arăți întotdeauna prezentabil.

8. Ești mai atent, deoarece acum ai pe cineva pe care să-l protejezi

Înainte, îți puteai risca viața doar pentru a te distra. Acum, vrei să trăiești o viață lungă, astfel încât să o poți petrece cu persoana de lângă tine.

9. Desigur, ai pe cineva pe care să-l iubești

Când erai singur, nu aveai pe cine să ții de mână. ar lucrurile s-au schimbat pe măsură ce acum ai pe cine îmbrățișa și săruta oricât de mult îți dorești.

10. Ești mult mai drăgăstos când vine vorba de mesaje

Pe vremea când erai singur, abia răspundeai cuiva. Acum, când ai un partener, verifici mereu telefonul și spui cele mai dulci lucruri.

11. Devii mai expresiv

Când nu erai într-o relație, nu-ți plăcea niciodată să împărtășești ceea ce simți cu oamenii din jur. Acum, lucrurile s-au schimbat – vrei să spui tot ceea ce simți celui pe care îl iubești.

12. Ai o definiție diferită pentru „acțiune” acum 

Înainte, abia așteptai următoarea lansare a unui film de acțiune, dar acum, singura acțiune la care te gândești este cea pe care urmează să o ai în pat.

13. Cunoști mai bine secțiunile pentru femei din magazine acum

A fost un moment în care nici măcar nu voiai să intri pe palierele pentru femei. Acum, le știi chiar mai bine decât pe cele pentru bărbați, deoarece adori să mergi la cumpărături cu iubita ta.

14. Temperamentul tău s-a schimbat

Bărbații sunt mai temperamentali, iar asta îi diferențiază de femei. Dar când o femeie ajunge în viața unui bărbat, aceasta îl învață să preia controlul asupra temperamentului și cum să nu se mai piardă cu firea atunci când se enervează.

15. Planifici totul pentru doi acum

Înainte de a fi într-o relație, îți păsa doar de planurile tale și probabil că nu te gândeai prea mult la ceea ce cred alții – dacă vei merge cu cineva acolo sau nu. Dar acum, nu mai e vorba numai despre viața ta, ci despre un viitor cu ea alături de tine, în care îți pasă de deciziile ei și cel mai important, planifici viitorul pentru „noi”.

 

 

Ce se întâmplă într-o relație atunci când NU mai simți „FLUTURI ÎN STOMAC”

„Să ai fluturi în stomac” este adesea văzut ca pe un simptom clasic al iubirii. Cu toate acestea, atunci când te afli într-o relație de lungă durată, acei „fluturi” pe care i-ai simțit la început, când te întâlneai cu partenerul tău, s-ar putea să se schimbe. Dragostea se schimbă în timp, și poate rămâne la fel de frumoasă dacă știi cum să te raportezi la ea.

Dacă ai în continuare sau nu fluturi pentru cel drag, sau dacă sentimentele tale pentru el au evoluat în ceva mai puternic, este pentru că fiecare relație este diferită și este ceea ce vă ține împreună, iar atâta timp cât este sănătos și sigur, este perfect normal.

Citește această explicație pe care un utilizator Tumblr a oferit-o cu privire la faptul că unii oameni se plâng că „nu mai simt fluturi în stomac” pentru partenerii lor, întrucât sumarizează foarte bine de ce și cum se schimbă dragostea!

„Am o relație de 5 ani și văd multe postări despre cum oamenii cred că relațiile înseamnă să ai fluturi în stomac pentru totdeauna, să îți bată inima mai puternic de fiecare dată când celălalt întră în cameră, să dormiți îmbrățișați și cu picioarele împletite, și așa mai departe. 

Și nu e chiar așa, cel puțin nu pentru mine. 

Încetezi să mai ai fluturi în stomac atunci când vă mutați împreună. Inima ta nu mai accelerează atunci când îl vezi, dar în schimb, totul devine mai calm. Când ești într-o cameră cu el, te simți mai liniștită și mai în siguranță. Când te îmbrățișezi cu el, simți că inima îți bate mai încet, iar sunetul respirației lui îți inspiră confort. Acum nu se mai simte ca un roller coaster, se simte ca acasă. 

Nu dormiți ghemuiți împreună în fiecare seară, cu picioarele tale între picioarele sale încrucișate atât de tare încât e greu să-ți mai dai seama unde începe al tău și unde se termină al lui. 

În schimb, dormi confortabil, umăr la umăr, câteodată spate în spate. Dar în fiecare seară te rostogolești în pat, încercând să dai de el. Te cuibărești la brațul lui sau îi mângâi părul până adormi iar. Sunt nopți în care el se întinde după tine și te îmbrățișează ca un copil un ursuleț de pluș, ca și cum tu ești confortul lui. 

Săruturile nu mai sunt la fel de romantice și înflăcărate acum. Dar sunt mult mai multe. Sunt săruturi reci atunci când mâncați înghețată, ori săruturi lipicioase peste clătitele de la micul dejun. Sunt săruturile de„Plec acum” și „Încă un sărut înainte să pleci”. Sunt săruturile somnoroase de dimineața dinainte de muncă, atunci când nu-ți mai amintești când s-a oprit alarma, dar în loc, îți apeși buzele pe buzele lui și asta te trezește la viață în acea zi. 

Sunt săruturi dinainte de somn, și săruturi „Ești atât de dulce cu toate lucrurile pe care le faci”. Sunt săruturi pentru că „Te porți atât de blând cu animalele”, și săruturi pentru că „Sunt atât de fericită că sunt cu tine și cu nimeni altcineva”. Sunt săruturile scurte de pe culoarele magazinelor, când în jur e gălăgie și voi gravitați împreună, iar în loc să ai spațiul tău personal și el spațiul lui personal, este al vostru la un loc și te pui în fața pieptului lui, pentru a ocupa mai puțin spațiu împreună. 

Nu vă trimiteți întotdeauna mesaje cu declarații de dragoste așa cum poate obișnuiați, pentru că e un fapt acum, și ați trecut mai departe, la a face glume de interior despre viața pe care o construiți împreună. Împărtășiți priviri de exasperare și amuzament în public, e mica voastră lume împotriva celei din exterior. 

Relațiile nu sunt întotdeauna povești cu zâne. Nu sunt întotdeauna scântei și flăcări, cel puțin nu după început. 

Dar sunt un ritm mai liniștit și un zumzet de grijă și iubire. Nu e un foc din sufletul tău, ci unul în inima ta, care te menține cald și confortabil, în timp ce te scufunzi în somn.

Și ador asta.”