close

10 lucruri pe care bărbații nu le-ar face niciodată cu cea pe care o iubesc cu adevărat

Este firesc să ai îndoieli din când în când sau să te simți nesigură atunci când vezi o altă femeie foarte atrăgătoare care ar putea fi interesată de iubitul tău, dar asta nu înseamnă că trebuie să lași paranoia să se instaleze între voi. Dacă sunteți împreună înseamnă că, dintre toate femeile, el te-a ales pe tine, și știe el mai bine de ce.

Dar dacă, din contră, problema este că nu ești prea sigură dacă el este cel potrivit pentru tine, este cazul să analizezi puțin mai în profunzime lucrurile. Știm cu toții cum am vrea să se poarte persoana de lângă noi, dar uneori uităm și cum NU am vrea să se poarte. Dacă iubitul tău face lucrurile descrise în rândurile de mai jos, ne pare rău să ți-o spunem, dar înseamnă că nu te iubește cu adevărat.

1. Îți ascunde adevărul 

Minciunile sunt cel mai ușor mod de a distruge o relație. Nu contează cât de mici sau de mari sunt minciunile sau despre ce este vorba, simplul fapt de a îi ascunde ceva partenerului tău este deosebit de grav.

2. Le spune altora secretele tale 

Dacă trebuie să te gândești de două ori înainte de a-i spune ce ai pe suflet, înseamnă că lucrurile nu sunt chiar cum ar trebui între voi. Dacă partenerul tău te iubește, îți va păstra secretele mai bine decât dacă ar fi fost ale lui.

3. Te face de râs în public 

Dacă se comportă prostește atunci când sunteți în văzul lumii și nu îi pasă că te face să te simți prost, înseamnă că nu acordă prea mare atenție sentimentelor tale. Este valabil și în cazul crizelor de gelozie sau de nervi: dacă nu se poate controla, atunci nu este un partener prea minunat.

4. Nu mai are grijă de tine 

O mare parte din frumusețea unei relații este să știi că ai găsit pe cineva care te va susține mereu și va avea grijă de tine. Dacă partenerului tău nu pare să îi mai pese atât de mult de tine, este cazul să îți pui semne de întrebare în ce privește viitorul relației voastre.

5. Te face să simți că trebuie să îi meriți atenția 

Afecțiunea nu ar trebui să fie o recompensă, ci un obicei frecvent. Dacă simți că trebuie să faci ceva special pentru a merita un sărut sau o îmbrățișare, oare chiar poți crede că te iubește cu adevărat?

6. Nu îți respectă familia 

Indiferent cât de gravă ar fi situația, nimeni nu are dreptul să îți desconsidere părinții și membrii familiei. Atunci când două persoane se căsătoresc, rudele unuia devin și rudele celuilalt.

7. Transformă totul într-o competiție

Puțină competiție este chiar benefică, dar nu una permanentă. Dacă te iubește, te va motiva să îți atingi scopurile și vă veți stabili împreună noi provocări, dar pentru că știți că asta vă va face mai buni, nu pentru că așa „trebuie”.

8. Lasă tot greul pe umerii tăi 

Căsnicia este cel mai mare angajament pe care ți-l vei lua vreodată și este ceva ce trebuie să împărțiți în mod egal. Când iubești pe cineva, faci totul pentru a-i fi alături, nu îl lași să se descurce singur cu lucrurile dificile sau solicitante.

9. Caută confortul în altă parte 

Este adevărat că angajamentul pe care ți-l asumi atunci când începi o relație nu te face imun la a-ți plăcea și de altcineva, dar important este să nu te pui intenționat în situații care te-ar putea face să cedezi tentațiilor.

10. Nu își asumă niciodată vina 

Cel mai bun mod de a-ți arăta dragostea este să recunoști atunci când ai greșit. Dacă mândria nu te lasă să îți ceri scuze, înseamnă că ții la orgoliul tău mai mult decât ții la partener.

CITEȘTE ȘI ARTICOLUL URMĂTOR:

Cele 7 secrete care te ajută să ai o căsnicie fericită

Dacă până acum credeai că o căsnicie perfectă este doar o uniune bazată pe DRAGOSTE şi RESPECT, iată şi alte “condimente” potrivite care pot să îmbunătăţească relaţia oricui. Sunt sfaturi simple, primite de la cei mai norocoşi, care au descoperit secretul unei convieţuiri de lungă durată, alături de persoana cea mai dragă.

Ce face o căsnicie să dureze? Atunci când două persoane se află la începutul relației lor și sunt îndrăgostite până peste cap una de cealaltă, se întâmplă adesea să creadă că dragostea și pasiunea sunt ingredientele cheie pentru o căsnicie reușită. Dar, după ce trece perioada roz de la început, îți dai seama că este mult mai greu decât ai fi crezut.

Din fericire pentru tine, am adunat cele mai bune sfaturi care să îți asigure o căsnicie de lungă durată și fericită cu persoana cu care ai ales să îți împarți viața.

1. Acceptă că este normal să existe suișuri și coborâșuri

Orice relație de lungă durată are perioade bune și mai puțin bune. Nu este realistic să crezi că veți fi fericiți pe toată perioada relației.

2. Ține-te bine în perioadele dificile

Rămâneți apropiați și respectuoși unul cu celălalt chiar și în perioadele care vă pun relația la încercare. Nu-l amenințați niciodată pe partener cu divorțul! Scopul este să treceți peste această perioadă, știind că sunteți acolo unul pentru celălalt. Ar trebui să judecați relația voastră după imaginea de ansamblu, nu după o întâmplare neplăcută.

3. Căsniciile sunt dinamice

Oamenii cresc și se schimbă, circumstanțele se modifică și, în consecință, secretul este să rămâi flexibil și să găsești o modalitate de a te adapta la noile situații. Dacă îți dorești ca relația ta să rămână la fel 20 de ani sau chiar mai mult, nu înseamnă decât că lucrurile vor stagna, vor deveni sufocante și plictisitoare. Privește schimbarea ca pe o oportunitate, nu ca pe o amenințare.

4. Adu tot ce ai tu mai bun

Dacă te preocupi în continuare de dezvoltarea ta personală, vei fi o persoană mai împlinită și mai interesată de a-ți face și partenerul fericit. În plus, nu va mai exista o asemenea presiune pe relația voastră și pe partener pentru a-ți completa unele lipsuri.

5. Și relația voastră intimă fluctuează

Pe parcursul relației, este firesc să nu fii mereu la fel de atras/ă de către partener. Libidoul se modifică în funcție de starea fizică de sănătate, starea emoțională și de cât de apropiat/ă te simți de partener. Vor fi perioade în care viața voastră intimă va fi în floare, dar și perioade în care unul dintre voi sau chiar amândoi veți fi nemulțumiți de această etapă a relației voastre.

6. Comunicarea este cheia

Cuplurile trebuie să își poată împărtăși sentimentele și să discute despre subiectele delicate, păstrând un ton civilizat. Chiar și atunci când preferi să treci ceva cu vederea, tu și partenerul tău trebuie să găsiți o modalitate de a purta o discuție serioasă.

7. Învățați să faceți compromisuri

Amândoi vă dați seama că, uneori, lucrurile nu pot fi chiar așa cum v-ați fi dorit. Dacă reușiți să faceți loc și pentru dorințele partenerului și să găsiți o soluție de mijloc, atunci, ați învățat una dintre cele mai importante lecții pentru a avea o relație care să țină toată viața.