close

7 celebrități MASCULINE despre care nu știai că și-au făcut OPERAȚII ESTETICE!

Facelifting-uri și implanturi, liposucție și retușări ale nasului – pare a fi o listă de operații estetice sub care s-au supus toate femeile de la Hollywood, nu-i așa? Atâta timp cât chirurgia plastică a fost o modalitate pentru celebrități de a preveni semnele îmbătrânirii și a-și menține aspectul frumos, chiar și unele dintre celebritățile masculine s-au supus acestor proceduri.

Da, bărbații de la Hollywood s-au pretat și ei la operații estetice de „înfrumusețare”, iar mai jos, îți prezentăm câteva dintre aceștia:

1. Robert Pattison

El nu a recunoscut și nici nu a vorbit vreodată în public despre chirurgia plastică, dar potrivit rapoartelor, Pattison ar fi avut o rinoplastie cu câțiva ani în urmă, pentru a-și corecta forma nasului. Din fericire, este singura procedură secretă la care actorul s-a supus.

2. Johnny Depp

Deși nu a fost niciodată confirmat de actor, se pare că și Depp a ajuns sub cuțitul unui estetician, care i-a corectat obrajii, oferindu-le o înălțime mai mică, dar în esență, a rămas la injecții și botox pentru a nu atrage atenție nedorită asupra aspectului său. Fanii îl suspectează că și-a făcut și o rinoplastie.

3. Ryan Reynolds

Figura sa s-a schimbat de-a lungul anilor, și mulți experți consideră că schimbarea este departe de a fi naturală. Mulți spun că el folosește injecții cu botox pentru a se asigura că aspectul lui rămâne perfect. Alții sunt de părere că și-ar fi făcut și o îmbunătățire a bărbiei, pentru a avea o linie mai clară a chipului său.

4. Ashton Kutcher

Deși nu a recunoscut niciodată că și-a făcut o intervenție chirurgicală plastică, se spune că Ashton și-a făcut o rinoplastie minoră, pentru a contura și îngusta baza și vârful nasului său.

5. Brad Pitt

Mai devreme în cariera sa, era nesigur cu privire la urechile sale, iar dacă a dat curs temerilor sale, este posibil ca Brad Pitt să-și fi făcut cea mai puțin observată și subtilă intervenție chirurgicală plastică de pe această listă!

6. Vladimir Putin

E departe de a fi genul de bărbat despre ai crede că și-ar face vreodată intervenție chirurgicală estetică, dar mulți oameni speculează că ar fi făcut asta. Multor oameni li s-a părut că Putin arată prea bine pentru vârsta sa, fără riduri și piele care să se lase. Chiar dacă și-a făcut injecții cu botox sau facelift pentru a reduce semnele timpurii ale îmbătrânirii, sigur a făcut-o fără știrea nimănui.

7. Arnold Schwarzenegger

Cele mai zvonite proceduri ale sale includ facelift, lifting la gât, implanturi în obraji și liposucție, care ar fi fost necesare după ce a pierdut atât de multă greutate în zilele sale de bodybuilding. Disperat să evite un gât de curcan, nu e de mirare că actorul s-ar fi pus sub lama cuțitului.

CITEȘTE URMĂTORUL ARTICOL

Top 10 celebrități de la care nu-ți mai poți lua ochii! Sunt prea irezistibili pentru acest secol!

Celebritățile sunt faimoase datorită câtorva lucruri: talentul, carisma, sinceritatea și umorul. Dar lucrul care se ridică deasupra tuturor celorlalte este aspectul fizic plăcut! Nu ai cum să reziști în fața tentației unui bărbat faimos, cu mulți bani și incredibil de sexy.

Doamnelor, pregătiți-vă pentru un răsfăț ca la carte, căci tocmai am făcut un top al celor mai sexy celebrități masculine de la care nu-ți mai poți lua ochii! Posterele lor au atârnat și atârnă pe pereții fetelor din întreaga lume. Acești bărbați încântători pot înnebuni orice femeie doar prin simplul fapt că există și că se mențin într-o formă de top!

10. Zac Effron

Încă nu putem uita de fervoarea fenomenului High School Musical și prima apariție a lui Zac Effron, care a făcut deliciul publicului. Și în ziua de azi, Zac se menține la fel de arătos ca la începutul debutului său.

9. Colton Haynes

De când a apărut în Teen Wolf, a răpit inimile tuturor fetelor din întreaga lume, și probabil este și motivul pentru care serialul continuă. Fanii Arrow îl cunosc și ca Roy.

8. Dave Franco

Ne plac bicepșii, iar Dave Franco mai mult ca sigur îi are pe cei mai frumoși. Femeile din întreaga lume visează cu ochii deschiși numai atunci când îi aud numele!

7. Taylor Lautner

Debutul său în Twilight a făcut să suspine jumătate din populația feminină de pe glob, iar până în ziua de azi, Taylor nu și-a dezamăgit fanele, reușind să se mențină drept unul dintre cei mai sexy bărbați.

6. Robert Pattison

Fenomenul Twilight a fost un succes datorită actorilor săi sexy, iar Robert Pattinson a fost unul dintre cei care au avut o contribuție majoră. 

5. Johnny Depp

Jack Sparrow este personajul care ne vine prima dată în minte atunci când ne gândim la faimosul actor, însă look-ul său categoric nu s-a diminuat de-a lungul anilor.

4. Justin Timberlake

E drept că Justin a trecut prin niște schimbări fundamentale de imagine, dar ceea ce vedem în prezent ne încântă – pe noi și pe restul femeilor din lume.

3. Jason Momoa 

Game of Thrones nu ar fi fost la fel de bun dacă Jason Momoa nu l-ar fi interpretat pe Khal Drogo, soțul de scurtă durată a lui Daenerys Targaryen!

2. Jamie Dornan

Christian Grey nu ar fi putut lipsi de pe lista celor mai sexy celebrități masculine din lume, și evident că trebuie să ocupe un loc de onoare în clasament!

1. Channing Tatum

Și totuși, nimeni nu poate nega faptul că Channing Tatum merită să ocupe locul 1 în topul celor mai sexy bărbați din întreaga lume!